Despre noi

Fondată la începutul anului 2013, Casa Tatuajelor aparţine de Casa Tatuatorilor SRL. Am apăsat butonul de “ON” in afacerea asta cu gandul la produsele de pe pieţele externe, produse care rar se regăsesc în zona Euro. Am luat legătura cu nişte prieteni americani şi asiatici, care, bucuroşi de oportunitatea ivită au fost de acord să ne ofere sprijinul şi ajutorul lor. Am ajuns astfel să semnăm contracte cu nume mari ale industriei precum TatSoul, Ink Addict, Sullen, Kuro Sumi şi mulţi mulţi alţii.

Target-ul este unul simplu – n-avem asa ceva! Toată lumea, de la Ionel din Căciulata - la cele mai mari saloane din Bucureşti, Sofia şi Praga pot comanda produse din Casa Tatuajelor. Ştim că începutul e greu, dar când îţi place ce faci, parcă merge treaba mai uşor. În esenţă, ne propunem să promovăm fenomenul Tattoo în România şi în Europa de Est. Iar pentru asta, zilnic, adăugăm produse noi pe site. Aşa că tot ce trebuie tu să faci este să stai cu ochii pe www.casatatuajelor.ro şi să-ţi cumperi tot ceea ce vrei. Noi, pe de altă parte vom face tot posibilul pentru a ne asigura că produsele vor ajunge la tine în cel mai scurt timp. Este posibil ca în unele cazuri (gen mobilier sau substanţe speciale) durata de livrare să fie mai mare. Nu ne înjuraţi prea rău, băieţii de la vamă trebuie să-şi facă şi ei treaba. Oricum, tu vei fi anunţat de eventualele întârzieri.

Acestea fiind spunse, îţi mulţumim că eşti alături de Casa Tatuajelor!
Spor la cumpărături şi nu uita – Ink Up Your World!